De ce? Cui i-ar trebui?

Un profesor debutant  intră pe  poarta  școlii ducând cu el  un  imens bagaj de emoții dar mai ales așteptări. Dincolo de ele se află el, omul care de fiecare dată și-a pus  sufletul în palmă, în cele 50 de  minute, în fața fiecărui elev. Cu siguranță se  poate  spune că atitudinea aceasta e greșită, că un asemenea  consum emoțional e autodistructiv;  poate așa este dar cu siguranță niciun elev  nu ar putea suspecta vreodată un asemenea  profesor de  lipsă de dedicare, dincolo de informația transmisă mai mult sau mai puțin stângaci, dincolo de abordarea  poate nesigură a acestuia.

Din discuțiile avute ulterior cu profesorii debutanți pe care  i-am întâlnit, am observat că exact acest avânt didactic  este de cele mai multe ori înăbușit. E  momentul în care realizezi că  școala absolvită,  orele de  practică  pedagogică (din cele 42 sau 60 obligatorii), lecția-model elaborată sau susținută, nu te pregătesc pentru realitate. Această realitate nu este  la rândul ei nici ea indulcită  de colegi,  de părinți nici chiar de către elevi. Am observat că  primii trei ani sunt esențiali în viața  unui profesor, anii în care te definești ca dascăl, în care  dacă reușești să "fii " atunci cu siguranță devii conștient de tine, de așa numitul statut, dar mai ales de efectul muncii tale asupra celor mici. Perioada primilor trei ani, nu doar pentru mine a  fost una solicitantă, stressantă, o perioada de  neîntrerupte "confirmări" oferite  colegilor, directorilor, comunității locale sau oricărei persoane  (avizată sau nu), oameni ce de  multe  ori considerau că "cel de dinainte era mai bun,  că "serbările erau mai frumoase înainte" sau că "se vede ca  nu a mai predat", etc.".  Poate cea mai complicata situație,  solicitantă, frustrantă e  perpetua idee de a dovedi că ești, exiști în peisajul educațional al orășelului în care trăiești, că ai un loc  și-l meriți, că  vârsta  nu e  un defect, că performanța  nu așteaptă să împlinești o vârstă   anume și că  doar atitudinea, firescul,  abordarea deschisă sunt atributele  care te evidențiază, rostuiesc,  definesc, te conturează ca dascăl.

Această „reticență” venită din simplul fapt că ești nou, tânăr, debutant se estompează odată cu obținerea examenului de definitivat în învățământ. Oameni minunati sunt peste tot si deasemenea chiar imi amintesc cu mare placere de primii ani, perioada  in care  lucram mai mult  intuitiv la clasa in ce priveste repertoriul sau maniera de expunere, incercand timid sa fiu in pas cu timpurile dar si sa respect manualele, sa fiu "cum trebuie". Azi sunt sigura ca acei  primi ani, scoala  in care am debutat, colegii,  generatiile minunate de elevi, orele petrecute imperuna si activitatile derulate sunt elemente ce au creionat profesorul care sunt azi; de asemenea astazi nu mai astept  confirmari decat din parea  unui grup mic de persoane pe care le  pretuiesc si, mai mult decat atat ma astept ca multi dintre ei, fosti elevi, colegi, inspectori, parinti sa ma felicite\aplaude  doar  pentru simplul fapt ca  nu respect repertoriile depasite de timp, exemplele  sau modelele oferite de  manualele de  Educatie  muzicala, mereu aceleasi,  manuale  care  inca de la debutul meu ca dascal  si pana acum, in anul scolar 2017-2018 sunt  puse la dispozitia elevilor de minister.

Aceasta e justificarea (daca era nevoie de asa ceva) paginii pe care  o citesti. Nu, nu e  un reper, e  doar  un exemplu, o abordare personala pe care  o impartasesc aici cu voi.