Joculet evaluare - durata sunetelor

Joculet evaluare - durata sunetelor

But the  memory remains...

Cand aveam  cam 7 ani   parinții mei au observat  că  pe langă nelipsita prezență a mea pe așa-zisele scene ale serbărilor școlare organizate în școală, posed deasemenea  o memorie (mai ales muzicală) deosebită. Iubeam așa după cum aveam grijă să le spun tuturor  ^ muzica și dansul în fața  oglinzii^ lucru de altfel nelipsit din spectacolele zilnice pe care le  organizam (neapărat cu bilet) în casă. Pasul următor a fost, desigur,  înscrierea la clubul de muzică din cadrul Palatului copiilor (sau Casa  pionierului cum se  numea  pe  atunci), pentru a  cânta   în cor. Surpriza a venit  în aceeași zi în momentul în care în urma audiției (superficiale, din ce  îmi amintesc) am fost declarata ^fără voce^ iar toate speranțele mele mi-au fost distruse de  o simplă vorbă aruncată în grabă. Am plîns vreo două săptămâni, în orice caz știu că am suferit  mult.

Nu mai țin minte exact detaliile despre  cum am trecut de acel moment dar pot să povestesc amănunțit despre fiecare lucrare cîntată cu corul de copii din gimnaziu, știu pe de rost toate vocile tuturor pieselor cântate vreodată în liceu sau facultate, pot  explica oricui despre cum  o lucrare vocală poate fi cântată cu simțire și nu neapărat corect  și poate cel mai important pentru mine încă păstrez legături cu colegii mei din coruri.

De ce  aș cânta  într-un cor? 

În lucrul cu  copii de  orice vârstă sunetul se dovedeşte a fi un excelent instrument de lucru. Folosind muzica în această calitate  am putut observa cât de puternic este efectul ei. Progresele apǎrute de la o oră la alta, ca şi stagnǎrile inerente m-au fǎcut sǎ realizez că activitățile  însoțite de  muzică realizate la clasă sau înafara ei reprezintă de fapt un proces foarte complex şi de duratǎ, cǎ efectele nu apar pe loc, ci se aratǎ încet-încet, cu paşi mici, dar siguri. Activităţile  muzicale corale nu vindecǎ, însǎ au capacitatea extraordinarǎ de a pǎtrunde în profunzime, înlǎturǎ blocajele apǎrute, deschid noi cǎi de comunicare, dezvǎluie noi faţete ale personalitǎţii fiecǎruia, poate pânǎ atunci necunoscute. Efectele benefice ale cântatului  în cor,  o mai buna relaxare, ameliorarea stării de spirit şi a calităţii vieţii, diminuarea anxietăţii – au fost puse în evidenţă de numeroase studii.  Atunci când este aplicatǎ corect și cu mare responsabilitate, rezultatele obţinute pot fi de excepţie.

Astfel am dedus ample implicaţii asupra limbajului comun ce se naște între elev şi ceilalţi membrii ai corului, limbaj ce  facilitează prin piesele şi  textele utilizate sentimentul de apartenenţă la un grup, la comunitatea şcolară sporind disponibilităţile de comunicare şi legăturile afective.

Cântarea în cor, pentru cei care au făcut-o, este cea mai emoționantă și transformantă activitate din punct de  vedere emoțional.  Astfel se apelează la ceva incredibil de intim, un sunet care începe în interiorul tău, împărțit și omogenizat  alături de alții și care indiferent de repertoriu, stare  sau   moment,  se întoarce către tine sub forma de armonie.

Orice dascăl iși dorește ca mesajul său să fie perceput, asimilat și înțeles de către toți elevii  fără excepție. Acesta ar fi idealul către care tind toți cei pentru care meseria de profesor reprezintă  mai mult decat o slujbă, pentru care aceasta a devenit  în timp,  slujire; acest motiv, precum și experiența dramatică trăită în copilărie  sunt  argumentele pentru care  niciodată nu am considerat că există elevi  ne-muzicali, fără voce, fără ^ureche^ cum se spune. Fiecare elev care a cântat în formațiile  corale pe  care le-am înființat și-a găsit  un rol în grup,  s-a simțit util iar munca lui a căpătat sens  odată cu prima  intrare  în sala de repetiții,  chiar dacă această intrare  a fost făcută cu teamă, rușine sau ca să citez  un elev drag mie am venit doar ca să stau un pic pentru că e frig afară.

De ce  aș cânta  într-un cor? Poate doar  pentru starea de  bine din scenă, pentru devotamentul colegilor,  pentru acel moment de final  când cu mintea  complet  golita nu  poți decât să zâmbești, să  te  apleci către  public și să-ți spui: DA, ASTA E!