Mai multa Educatie muzicala in scoli

But the memory remains...

Cand aveam cam 7 ani parinții mei au observat că pe langă nelipsita prezență a mea pe așa-zisele scene ale serbărilor școlare organizate în școală, posed deasemenea o memorie (mai ales muzicală) deosebită. Iubeam așa după cum aveam grijă să le spun tuturor ^ muzica și dansul în fața oglinzii^ lucru de altfel nelipsit din spectacolele zilnice pe care le organizam (neapărat cu bilet) în casă. Pasul următor a fost, desigur, înscrierea la clubul de muzică din cadrul Palatului copiilor (sau Casa pionierului cum se numea pe atunci), pentru a cânta în cor. Surpriza a venit în aceeași zi în momentul în care în urma audiției (superficiale, din ce îmi amintesc) am fost declarata ^fără voce^ iar toate speranțele mele mi-au fost distruse de o simplă vorbă aruncată în grabă. Am plîns vreo două săptămâni, în orice caz știu că am suferit mult.

Nu mai țin minte exact detaliile despre cum am trecut de acel moment dar pot să povestesc amănunțit despre fiecare lucrare cîntată cu corul de copii din gimnaziu, știu pe de rost toate vocile tuturor pieselor cântate vreodată în liceu sau facultate, pot explica oricui despre cum o lucrare vocală poate fi cântată cu simțire și nu neapărat corect și poate cel mai important pentru mine încă păstrez legături cu colegii mei din coruri.

De ce aș cânta într-un cor?

În lucrul cu copii de orice vârstă sunetul se dovedeşte a fi un excelent instrument de lucru. Folosind muzica în această calitate am putut observa cât de puternic este efectul ei. Progresele apǎrute de la o oră la alta, ca şi stagnǎrile inerente m-au fǎcut sǎ realizez că activitățile însoțite de muzică realizate la clasă sau înafara ei reprezintă de fapt un proces foarte complex şi de duratǎ, cǎ efectele nu apar pe loc, ci se aratǎ încet-încet, cu paşi mici, dar siguri. Activităţile muzicale corale nu vindecǎ, însǎ au capacitatea extraordinarǎ de a pǎtrunde în profunzime, înlǎturǎ blocajele apǎrute, deschid noi cǎi de comunicare, dezvǎluie noi faţete ale personalitǎţii fiecǎruia, poate pânǎ atunci necunoscute. Efectele benefice ale cântatului în cor, o mai buna relaxare, ameliorarea stării de spirit şi a calităţii vieţii, diminuarea anxietăţii – au fost puse în evidenţă de numeroase studii. Atunci când este aplicatǎ corect și cu mare responsabilitate, rezultatele obţinute pot fi de excepţie.

Astfel am dedus ample implicaţii asupra limbajului comun ce se naște între elev şi ceilalţi membrii ai corului, limbaj ce facilitează prin piesele şi textele utilizate sentimentul de apartenenţă la un grup, la comunitatea şcolară sporind disponibilităţile de comunicare şi legăturile afective.

Cântarea în cor, pentru cei care au făcut-o, este cea mai emoționantă și transformantă activitate din punct de vedere emoțional. Astfel se apelează la ceva incredibil de intim, un sunet care începe în interiorul tău, împărțit și omogenizat alături de alții și care indiferent de repertoriu, stare sau moment, se întoarce către tine sub forma de armonie.

Orice dascăl iși dorește ca mesajul său să fie perceput, asimilat și înțeles de către toți elevii fără excepție. Acesta ar fi idealul către care tind toți cei pentru care meseria de profesor reprezintă mai mult decat o slujbă, pentru care aceasta a devenit în timp, slujire; acest motiv, precum și experiența dramatică trăită în copilărie sunt argumentele pentru care niciodată nu am considerat că există elevi ne-muzicali, fără voce, fără ^ureche^ cum se spune. Fiecare elev care a cântat în formațiile corale pe care le-am înființat și-a găsit un rol în grup, s-a simțit util iar munca lui a căpătat sens odată cu prima intrare în sala de repetiții, chiar dacă această intrare a fost făcută cu teamă, rușine sau ca să citez un elev drag mie am venit doar ca să stau un pic pentru că e frig afară.

De ce aș cânta într-un cor? Poate doar pentru starea de bine din scenă, pentru devotamentul colegilor, pentru acel moment de final când cu mintea complet golita nu poți decât să zâmbești, să te apleci către public și să-ți spui: DA, ASTA E!